Pentru ca esti parinte. Asta e o realitate. S-a intamplat pur si simplu sau ai asteptat mult ziua cea mare, nu conteaza, acum esti parinte. Si ajungi sa te intrebi, poate nu o data, oare ce faci, daca gresesti, si mai ales unde gresesti. Un lucru e cert. Copilul tau nu e intotdeauna simpatic ca cel din reclame si nici mereu destept ca in filme. Iar viata ta de familie nu seamana cu cea din seriale. Te uiti in jur, incerci sa inveti, sa citesti, iti juri ca nu vei repeta niciodata metodele parintilor tai care te-au calcat pe nervi de atatea ori. Si totusi…
Uneori se pare ca cele doua lumi, a ta si a copilului tau sunt paralele. Ca vorbiti limbi diferite, ca aveti cu totul alte valori si ca viata impreuna seamana cu un permanent razboi. Esti mandru de copilul tau, dar esti atat de fericit cand doarme. Si te intrebi de ce oare nu va puteti intelege, de ce nu puteti comunica “in aceeasi limba”?
Copilul creste, are personalitatea lui pe care si-o afirma inca din prima zi de viata. Isi cere cu incapatanare dreptul de a fi ascultat si de a fi tratat ca o persoana. Si daca tu ca parinte nu intelegi asta, el are metode subtile de a te pedepsi. Te loveste unde te doare mai tare. Devine un copil “rau”, neastamparat, face totul dinadins ca sa te scoata din pepeni. De fapt vrea doar sa iti atraga atentia. Sa te faca sa il observi asa cum e el, fiinta, nu papusa, om adevarat, nu om in devenire. De multe ori, am inteles ca educatia inseamna “dresaj”, ca un copil TREBUIE sa fie intr-un anume fel, cuminte, inteligent, curat, disciplinat, sa nu faca nimic din ceea ce ar strica felul nostru ordonat de a fi, care ne da siguranta. Ne dorim sa avem un copil talentat, sa fie “altfel”, sa fie mai bun decat ceilalti, pentru ca  identificandu-ne cu el, sa iesim noi insine din anonimat.
Cand nu mai stim ce sa facem, actionam asa cum “trebuie”, luam masuri drastice, apelam la sfaturile cunoscutilor sau facem fara sa ne dam seama asa cum faceau parintii nostri

Ma numesc Horia si sunt un copil spontan…

In decursul timpului, psihologii din cadrul CPAP au intrat in contact cu diferite situatii tipice diverselor familii. Fara a-si propune un scop de cercetare, psihologii nostrii au inventariat un numar de comportamente foarte raspandite. Le supunem atentiei colegilor, pacientilor, nmai curand spus vizitatorilor nostrii.
·  « Copilul dresat»  - frica este valoarea promovata. Dupa principiul “copilul trebuie sa stie de frica” pentru ca numai asa va face lucrurile bine avand bine intiparit in minte ce i se va intampla daca va gresi sau nu va face anumite lucruri.
·  « Copilul amenintat» – amenintarea (valoarea principala) este folosita ca o metoda de prevenire a unor eventuale fapte ale copilului cum ar fi refuzul de a manca, de a-si face temele, de a-si face ordine (“daca nu mananci te dau la tigani”, “daca nu-ti faci temele te duc la scoala de corectie”)
·  « Copilul conditionat» - Valoarea promovata de acesti parinti este bunul material. Parintii folosesc recompense, promisiuni, unele exagerate, multe dintre ele nerespectate, pentru a-l determina sa faca chiar si cele mai simple lucruri. (“daca esti cuminte o sa-ti aduca Mos Craciun un sac plin cu jucarii”). Acest comportament conduce la dezamagirea copilului si la scaderea increderii in cel ce i-a facut promisiunea. Recompensele nu mai au curand nici un efect iar promisiunile devin doar niste vorbe goale in care nici parintii nici copiii nu mai cred.
·  « Copilul nestiutor » - « Protectia proiectata » pare sa fie valoarea principala a acestor parinti. Ei incearca sa ascunda adevarul sau chiar folosesc minciuni pentru a rezolva situatiile considerate mai delicate (decesul, divortul, conflictele) mergand pe ideea ca cel mic nu intelege mare lucru din ceea ce se intampla, ca-l vor afecta prea mult sau ca nu are rost sa le stie asa cum sunt ele in realitate. Copilul insa simte ceea ce se intampla si este afectat atat de ceea ce se intampla cat si de lipsa cuvintelor care denumesc acele lucruri.
·  « Copilul refuzat» - Valoarea lor principala este maturitatea. Ei considera ca numai adultii pot sti, cunoaste, intelege. Evitarea, amanarea sau refuzul unor raspunsuri, discutii, probleme pe care copilul le ridica este modul obisnuit de raportare la minor – adesea i se spune copilului ca va intelege cand va fi mai mare, ca nu este de varsta lui aceasta discutie, dar aceste conduite nu fac altceva decat sa induca confuzie, neincredere si sa suscite o curiozitate si mai mare din partea copilului.
·  « Copilul pacalit » – Centrarea parintilor este pe scop. Nu conteaza cum il ating, important este sa-l atinga. Este vorba de pacaleala pe care parintii o folosesc pentru a determina copilul sa manance, sa faca la olita, sa doarma. Atentia copilului este distrasa cu altceva si in acest timp copilul este pacalit sa manance sau sa faca o alta actiune, ca si cum ar fi preferabil sa nu-si dea seama ce face sau sa nu aiba vreo reactie.
·  « Copilul de fier» - Ratiunea sau cenzura este valoarea centrala. Interzicerea exprimarii gandurilor si emotiilor pentru ca parintii considera ca e util copilului sa invete anumite clisee politicoase si sa nu spuna lucruri « despre care nu se vorbeste ». Copiii au tendinta de a povesti si de a vorbi destul de mult despre ceea ce vad, ce aud, ce invata, despre lucrurile noi din jurul lor, de a-si exprima emotiile cu privire la situatiile prin care au trecut si daca acestea sunt inhibate spunandu-le  ca sunt prostii sau ca e rusine sa plangi, ca nu este voie, efectele vor aparea  mai tarziu cand vom avea de a face cu un copil tacut, retras, inexpresiv.
·  « Copilul batut » – Parintele se centraza pe pedeapsa ca forma de educatie, lovirea copilului apare in momentul in care parintele este extrem de nervos si considera ca altfel copilul nu intelege. De asemenea, apartenenta “bataii” la educatie este de multe ori un lucru mostenit si invatat din familie (“bataia e rupta din rai”, “unde da mama creste”)
·  « Copilul derutat» - Acesti parinti exprima problemele de cuplu care interfereaza cu rolurile lor de parinti. Lipsa unor limite si reguli,  momente in care un parinte interzice un lucru copilului, celalat ii permite, reguli care sunt valabile azi dar maine nu mai sunt, o oscilatie in comportamentul parintilor care nu permite structurarea si asimilarea unei conduite, a copilului.
Daca in aceste tipare te recunosti asa cum esti in relatie cu parintii tai si daca ai tendinta de a le aplica si copiilor tai din comoditate sau crezand ca asa se face, poate ca este un prim motiv de a te apleca serios asupra relatiei parinte copil.
Gandindu-ne la copilul ideal, uitam sa il apreciem si sa il iubim pe cel real, al nostru si ii sadim in suflet o vesnica vina de a nu fi mai bun si o vesnica teama ca nu suntem multumiti de el,  sentimente pe care noi le numim ambitie. Pentru ca noi ne temem de viata, ii dam impresia ca lumea e un loc ostil si ca a trai inseamna ceva deosebit de greu.

Este un loc in care mai multi parinti, impreuna cu copiii lor, vin ca sa se cunoasca cu adevarat.
Taramul spontaneitatii este un spatiu in care avem ocazia sa fim noi insine si ne vedem copilul asa cum este el, imperfect uneori, cu temeri, cu sentimente, dar al nostru. Este un loc in care avem ocazia sa il cunoastem, sa il intelegem si sa il iubim. Copilul ne iubeste neconditionat, dar si el are uneori nevoie de o cale mai usoara de a ajuge sa ne-o spuna. Taramul spontaneitatii inseamna un timp in care sa ne ascultam intre noi si sa recunoastem ce simtim. Inseamna un loc in care putem sa lasam deoparte metodele, toate acele “trebuie sa” si sentimentul ca suntem obligati sa facem din copilul nostru “om”. Este un moment in care putem sa renuntam la idei preconcepute despre relatia parinte copil si sa comunicam autentic.

Cum ? Taramul spontaneitati inseamna un loc in care ne putem juca, putem avea sentimentul de a fi impreuna cu copilul nostru si cu alti parinti, de a impartasi experiente, de a intelege ce ni se intampla, de a vorbi despre noi si intre noi.

Taramul spontaneitati inseamna un loc in care ne putem juca, putem avea sentimentul de a fi impreuna cu copilul nostru si cu alti parinti, de a impartasi experiente, de a intelege ce ni se intampla, de a vorbi despre noi si intre noi.
Metoda folosita este psihodrama. Intr-un grup, se creaza conditiile unor situatii de viata, iar cu ajutorul metodelor specifice ale psihodramei (jocul de rol, corporalitatea, punerea in act) si pe baza principiilor interactivitatii si spontaneitatii, participantii la grup, parinti sau copii, pot exprima liber ce gandesc si ce simt, pot vorbi despre despre ei insisi.
Jocul de rol presupune pe de o parte “a fi in locul celuilalt” si a putea sa privesti situatia prin ochii acestuia, iar pe de alta parte “a fi plasat in situatii noi” pentru a putea intelege situatii diferite.
Punerea in act, presupune caracterul de “aici si acum”, retrairea concreta a unui eveniment, in cadrul securizat al grupului.
Corporalitatea urmareste cresterea si imbunatatirea imaginii de sine, existand o stransa legatura intre relatia cu propriul corp si stima de sine. O imagine negativa despre propriul corp si despre sine, duce la ascunderea expresiei afective, aducand cu sine probleme de relationare.
In Taramul spontaneitatii, accentul este pus mai putin pe a “vorbi despre” cat pe a “reface o scena de viata”, pe a “trai un moment”.
Prezenta grupului sprijina atat prin crearea starii de spontaneitate, libertate, “a fi cu celalalt” cat si prin impartasirea unor experiente similare.

Pseudo-ghid pentru parinti  Poate ca este necesar sa  te  gandesti la relatia cu  copilul tau.  In continuare,  fara a fi complet,  iti  recomandam cateva  intrebari.

Simti ca relatia dintre tine si copilul tau s-a transformat intr-un veritabil razboi, in care nimeni nu castiga ?
Simti ca nu te mai poti face inteles si / sau ca nici tu nu iti mai poti intelege copilul (ce simte, ce vrea, ce gandeste) ?
Simti ca nu mai faci fata energiei debordante a copilului tau, ca iti pierzi rabdarea ?
Vrei sa iti cunosti mai bine copilul ?
Simti ca se intampla ceva cu copilul tau?
Vrei sa afli cum se exprima rugamintea, intrebarea, lauda, dojana, reprosul, cererea si cum sa impartasim copiilor nostri trairile si sentimentele noastre?
Ai un copil spontan, creativ, adaptabil?
Te simti bine in pielea ta si in relatie cu copilul tau, poti sa il accepti si sa te accepti?

Fiecare din aceste intrebari sunt trecute in obiectivele Taramului Spontaneitatii. Langa ele se gasesc si multe altele dar intrebarile care prezinta cu adevarat interes sunt cele care rezulta din ceea ce simti si gandesti tu ca parinte, intrucat nimeni nu poate sa simta mai clar decat cel care este pus direct in aceasta situatie.

Cabinetul CPAP – sr. Nicolae Filipescu, nr. 61 (intersectia C.A.Rosetti – Nicolae Filipescu)

Catalina Hetel :
0723 248 727
(021) 317 40 43
centrupsihologie@gmail.com